Andreea Ghenoiu – Portret de Galantom

....

Andreea Ghenoiu are 39 de ani și este Director de Creație. Timp de 5 ani consecutivi, și-a dăruit ziua de naștere și a susținut cauze precum Asociația Inima Copiilor, Asociația Piano Therapy, Asociația Look Inside sau Asociația Magic. Află-i povestea și lasă oamenii buni să te inspire!

Ai avut un model de generozitate?

Da, l-am avut pe tata care, deși e o fire impulsivă, e un om care a știut mereu să

dăruiască, să ajute, să îi pese. Îmi amintesc și acum când mergeam la țară, parcam pe o pășune în mijlocul satului și apăreau copii de nicăieri pentru că știau că le aducem fie haine, fie jucării, fie zahăr, suc, ciocolată, banane.

Cum ai defini generozitatea? Ce înseamnă un om generos?

Un om generos e un om care se uită cu adevărat la cei din jur și îi observă în totul lor. Cu nevoile lor. Și după ce îi vede cu adevărat, știe și vrea să îi și ajute.

Când ai făcut prima faptă bună despre care îți amintești?

Când am ales hăinuțe din ce aveam eu în plus prin casă ca să duc copiilor din sat, unde mergeam la țară. Și apoi când mergeam în tinerețe la Our Big Day Out. Acolo, am descoperit pe bune cât de bine se simte binele.

Te-ai simțit sprijinită de către cei din jur?

Da, întotdeauna. Și sprijinită, dar și urmată, ceea ce m-a încântat. Am văzut că binele e contagios, prin propria-mi experiență.

Din 2017, ți-ai dăruit constant ziua de naștere. Cum ți-a venit prima oară ideea și ce te-a motivat să continui?

Am dat peste Galantom întâmplător prin iarna lui 2017 și mi-am zis încă de atunci că

asta voi face de ziua mea, care e primăvara. Mă saturasem de eternele întrebări cu „ce îți luăm?” sau „ce vrei?”. În esență, vreau oameni dragi lângă mine de ziua mea, dar ei vor să și dăruiască ceva. Așa că mi s-a părut minunat să îi pot ruga să doneze pentru o cauză în care cred.

Cum alegi cauzele pe care le susții? Am observat că în fiecare an au fost diferite.

Cauzele au fost diferite, dar toate au avut legătură cu bunăstarea copiilor. Am acest „soft point” dintotdeauna, nu doar de când sunt mamă. Îmi plac copiii și aș da orice ca toți copiii din lume să fie fericiți. Sună a clișeu, este imposibil, am trăit frustrări intense pentru că mi se părea că nu pot face mai nimic, după care am decis să mă bucur de puținul pe care îl pot face pentru copiii din jurul meu. Nu pot schimba lumea, dar pot schimba puțin mica lume din jurul meu.

Cum te simți când vezi că mai e puțin și atingi targetul propus?

Mă gândesc că ar fi super să fie și depășit.

Fiica ta, Matilda, este încă micuță. Simți că o inspiri în ceea ce privește bunătatea?

Sper. Facem împreună pachetele pentru copii cu nevoi. Și în curând îmi doresc să ajung să fac voluntariat cu ea, ca să înțeleagă mai bine cum e toată lumea asta și cât poate conta ea pentru alții.

Știm că lucrezi într-un domeniu stresant și agitat, dar cum îți faci timp ca să faci bine?

Binele mă încarcă, nu e un „task”. Binele e o motivație. Nu ajung să îi acord timpul pe care aș vrea să i-l acord, dar puținul pe care-l pot da, încerc să fie intens și de impact.

Andreea este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor.

Vezi cum poți susține o cauză socială strângând fonduri prin Galantom mai jos:

Fii Moș Crăciun Galantom

Fii Moș Crăciun Galantom! Spune-le prietenilor, în loc de cadou de Crăciun să doneze pentru o cauză.

Dăruiește-ți ziua de naștere / de nume

Dăruiește-ți ziua de naștere sau de nume unei cauze. Prietenii donează în loc de cadou de ziua ta.

Adoptă un obicei galantom

Adoptă un obicei bun sau renunță la un obicei care îți face rău, timp de 30 de zile pentru o cauză.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.