Erika Garnier – Portret de Galantom

....

Erika Garnier are 33 de ani și este specialist în comunicare la Fundația Motivation, pe care a și susținut-o alergând în scaun rulant la evenimente caritabile. Află-i povestea și lasă oamenii buni să te inspire!

Ai avut un model de generozitate?

Cred că e în firea noastră să susținem oamenii, cauzele, poveștile în care credem. Dacă mă gândesc la modele de persoane generoase care m-au influențat, îmi vin în minte oameni puși pe fapte bune, care dăruiau – timp sau resurse materiale, ca să-i dea viață unei idei în care credeau sau unei fapte bune. Cred că un model, în toate, a fost bunica mea. Îmi amintesc cum, uneori, când nu voiam să vin la prânz, ca să nu ratez joaca, chema tot grupul de copii la masă. Și, deși detestam niște feluri (cum ar fi mâncarea de gutui), parcă aveau gust mai bun când eram împreună. 

Când ai făcut prima faptă bună despre care îți amintești?

Ce sunt faptele bune? Sunt niște acțiuni wow, ieșite din comun? Nu, eu cred că sunt mici lucruri pe care le facem în fiecare zi, uneori fără să ne dăm seama sau să le bifăm, în capul nostru, la fapte bune, ci doar la fapte firești. Să asculți pe cineva care îți împărtășește din povestea sa și caută un sfat, să împrumuți din timpul sau din experiența ta, să donezi pentru un proiect în care crezi sau să dai o mână de ajutor pentru împlinirea unui plan. Toate astea sunt fapte bune, după mine.

De aceea, nici nu îmi amintesc bine prima faptă bună, dar aș lista aici momentul din copilărie când am salvat o cățelușă de pe stradă și am adus-o acasă, plină de purici, slăbită și speriată. Am fost prietene mult timp. Apoi, îmi amintesc de o faptă nu neapărat bună, dar drăguță, prima felicitare pe care i-am desenat-o și scris-o colegei mele de grădiniță, Alina, de ziua ei. Pe care am scris „Alina frumoasa” cu „s”-ul făcut invers, în oglindă, pentru că până acolo ajunsesem cu învățatul scrisului. Cred că aceste fapte – mici, puerile, poate – au schimbat în bine ziua cuiva și, de aceea, le-aș încadra la categoria fapte bune.

Dacă mă gândesc la perioada recentă, cred că, direct sau indirect, contribui zilnic la fapte bune și firești, prin proiectele la care particip, alături de colegii mei de la Motivation. Rolul lor este să redea mobilitatea și șansa la o viață activă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Printre primele inițiative bune la care am participat aici, se numără un seminar de viață independentă pentru copii. Eram voluntar la Motivation, pe vremea aceea, și îmi amintesc că am povestit cu micuții participanți și i-am ghidat, ca să își folosească scaunul rulant corect. E ceva ce și eu am primit de la colegii mei și am decis să dau mai departe. 

Ce te-a făcut să rezonezi cu cauză aleasă?

Referindu-mă la activitatea mea zilnică, alături de Motivation, și la cauza pentru care alerg și strâng fonduri de obicei – Fondul Scaunelor Rulante, nu a fost greu deloc să rezonez cu acest subiect. El face parte din viața mea de zi cu zi. Eu am început să folosesc un scaun rulant când abia împlinisem 21 de ani. Nu eram deloc pregătită pentru o viață în care mobilitatea să-mi fie afectată. Atunci, scaunul rulant potrivit pe care l-am primit, alături de sfaturile, timpul, instruirea primită de la colegii mei de acum, toate m-au ajutat să depășesc momentul și să continui cu planurile mele. Printre altele, mi-am dat seama că o dizabilitate nu te schimbă fundamental, ca om, nu îți schimbă năzuințele și nevoile de împlinire pe diverse planuri. Și că oamenii cu dizabilități nu reprezintă un grup îndepărtat și abstract, ci sunt printre vecinii, prietenii, colegii oricui. Deci, incluziunea lor nu e un subiect de amânat, ci, din contră, unul care necesită acțiuni rapide și coordonate, inițiate de persoane cu și fără dizabilități, pentru că suntem toți parte din aceeași societate. 

Ce te-a motivat să nu renunți?

Modelele primite de la cei din jur, încurajările lor. Ele m-au ținut „pe linia de plutire” și când eram la începutul parcursului meu în scaun rulant, și mai târziu, în acțiunile care-și propuneau să mobilizeze oameni și resurse pentru cauzele Motivation. Apoi, pe lângă modelele oferite de colegii mei, utilizatori de scaune rulante ca urmare a unor accidente, mă motivează în mare măsură copiii și adulții cu dizabilități care trec pe la programele noastre. Progresele pe care le fac, bucuria pe care o trăiesc atunci când au o reușită, felul în care se luminează la față când găsim o soluție la ceva ce îi frământa – de aici îmi iau energia, motivația și reconfirmarea că proiectele noastre sunt necesare, schimbă vieți în bine și, deci, trebuie să găsim resurse să le ducem mai departe. 

Te-ai simțit sprijinit de către cei din jur?

Mă bucur de fiecare persoană care se alătură cauzei noastre, fie că o face cu o vorbă bună, că decide să se alăture #TeamMotivation la alergare sau strângere de fonduri, fie că povestește despre programele noastre. Mă entuziasmez când aducem aproape de noi persoane care nu știu mai nimic despre viața unei persoane cu dizabilități, dar sunt dispuse să afle, să înțeleagă și empatizează. Donațiile și susținerea pe care le-am primit sunt încurajatoare în aceeași măsură în care reiterează responsabilitatea pe care o ai tu, cel care povestești despre un proiect sau strângi fonduri despre el – să dai tot ce poți, ca să iasă bine. Da, m-am simțit sprijinită de cei din jur, fără ei nu am fi reușit să facem atâtea lucruri bune și să schimbăm atâtea vieți în bine. Mă emoționez când văd pe lista donatorilor sau în mesajele de încurajare nume ale unor oameni pe care-i știu, de la participanți la programele Motivation, până la colegi din generală și liceu. 

Ce a fost cel mai greu în provocarea pe care ai acceptat-o?

Să cer ajutor, să le cer oamenilor să doneze. E o lecție pe care eu nu am învățat-o până la capăt, dar cred că mai am un pic de timp. Mi-a fost greu și la începutul parcursului meu în scaun rulant să recunosc că nu mă descurc singură și că am nevoie de sprijin. Atunci, nivelul meu de independență tindea spre zero. Acum a crescut foarte mult, dar chiar și așa, când e vorba despre un proiect mare, cu impact, e importantă și calitatea, și cantitatea oamenilor pe care-i ai aproape, ca să concretizezi ce vrei să faci. În cazul nostru, vrem să recondiționăm și să donăm scaune rulante de calitate, ca să dăruim, odată cu ele, libertate de mișcare. Puțin cu puțin, de la mai mulți oameni, reușim să aducem speranță pentru alții, care au impresia că sunt singuri în povestea lor, că ei trebuie să și găsească, să și aplice soluțiile pentru un trai mai bun.

De ce este important să fim generoși?

Eu văd în fiecare zi de ce e mai important să fim generoși și cum ajută sprijinul primit. Aleg să zic o povestioară despre o bătrânică ce-și petrecea timpul în pat, în ultimele luni, pentru că sănătatea ei se degradase. Colegii mei i-au donat un scaun rulant și, la ceva timp după aceea, nepoții ne-au apelat cu video, ca să vedem minunea: bunicuța stătea cu ei la masă, luau prânzul și era bucuroasă nevoie mare. Nu mai era izolată într-un pat și hrănită ca o persoană neputincioasă. Se simțea cu adevărat parte din familia ei. Acesta e doar un exemplu, dar scaunele rulante pe care le donăm nu doar că le redau mobilitatea oamenilor, ci îi ajută să participe la evenimente importante, să meargă la școală, să ia parte la evenimente de familie, să meargă la serviciu sau să iasă cu prietenii. Îi scot din izolare și îi redau comunității, cu abilitățile lor, cu rolurile pe care le au și care completează tabloul unei comunități incluzive.

Cred că fiecare om de pe lumea asta, dacă stă să caute în memorie și dacă e sincer cu propria persoană, își amintește de un act de generozitate care i-a făcut viața mai bună. După cum zice vorba aceea, dar din dar se face rai. Dacă toți am dat înapoi măcar o parte din binele primit, ne-ar fi mai bine tuturor, împreună.

Cum ai defini generozitatea? Ce înseamnă un om generos?

Eu cred ca e firesc să dai din ce ai – informații, resurse materiale, timp, ca să ajuți pe cineva să progreseze. Cred că generozitatea face parte din noi, dar, uneori, o îngropăm în griji, în nevoie de confirmare și de reușite, în cursa contra cronometru a fiecărei zile și uităm cum e să faci un bine pentru cel de lângă tine. 

Un om generos e un om atent la ce e întâmplă în jurul lui, optimist și încrezător că el și contribuția lui, alături de alți oameni de bine și de contribuțiile lor, vor schimba lumea, puțin câte puțin. Sigur că toți trecem prin perioade mai puțin bune, când nu vedem mai departe de grijile noastre. Ca să fii generos cu alții, trebuie să fii mai întâi generos cu tine. Să-ți umpli rezervorul de empatie și din el să crești o lume mai bună, acțiune cu acțiune.

Mai sunt și oameni generoși care, însă, ezită să acționeze. Oameni cărora le lipsește, uneori, doar un impuls sau un dram de încredere că gestul lor chiar poate să facă diferența. Lor le-aș transmite că o donație nu e niciodată prea mică, nu e prea puțin ca să contribuie la o schimbare.

Prima oară când ai strâns fonduri printr-un eveniment sportiv ai făcut-o într-un mod special, din scaunul rulant. Cum ai resimțit experiența?

M-am bucurat să am susținerea donatorilor și a oamenilor care au dat vestea mai departe despre inițiativa #TeamMotivation. Fiecare donație și gând bun te mobilizează, te fac să îți dorești și mai tare să atingi obiectivul propus, îți dau si mai mult elan să ajungi la finish – așa a fost în cazul meu, care am legat strângerea de fonduri la un eveniment sportiv. 

Care a fost cel mai plăcut moment? Dar cel mai greu?

Cea mai plăcut a fost să citesc mesajele de încurajare și să văd cum crește „barometrul” de donații, semn că ne apropiam de atingerea obiectivului nostru. Cel mai greu mi-a fost să le cer oamenilor să doneze, dar am depășit această dificultate, motivată de scopul nostru și de gândul la felul în care scaunele rulante donate le vor schimba viețile oamenilor la care vor ajunge.

Cum s-a schimbat viața ta după Maratonul București?

Nu știu dacă viața mea s-a schimbat foarte mult după Maratonul București. Totuși, participarea la acest eveniment sportiv a fost printre primele mele starturi la o cursă de alergare în scaun rulant, alături de #TeamMotivation. Și, odată cu ea, am redescoperit puterea pe care o au, împreună, mai mulți oameni care își doresc să facă o treabă bună – alergătorii-galantomi, donatorii, susținătorii. A fost încă o lecție despre spirit de echipă și bucuria împlinirii unui obiectiv, împreună.

Cum ți-a schimbat viața Motivation?

Cu totul. Nu știu cum ar fi fost viața mea – etapa în scaun rulant, dacă nu m-aș fi întâlnit (la timp) cu echipa Motivation. Este o întâlnire pe care eu am amânat-o,  tocmai din teama de necunoscut, și probabil aș mai fi amânat-o o vreme, dar am avut noroc că ai mei colegi de acum nu s-au lăsat cu una, cu două, ci mi-au făcut o vizită la timp și mi-au arătat niște perspective pe care nu le aveam. Prin activitățile la care am luat parte, alături de ei, au făcut ca toate obstacolele pe care eu le percepeam ca fiind de netrecut să se dilueze, să dispară. La Motivation nu am primit doar un scaun rulant pe măsura mea și șansa la un trai independent. Am găsit niște oameni care m-au învățat lucruri pe care nici măcar nu știam că trebuie să le învăț, ca să revin în comunitate ca un om independent. Mi-am făcut prieteni, am râs, am ieșit din casă și am dat ochii cu lumea stând într-un scaun rulant, cu siguranța omului înconjurat de prieteni, care eclipsau orice privire care mă compătimea și mă supăra. Sigură că înainte de asta m-am și ofticat când nu am reușit câte ceva, am bombănit, am plâns, am vrut să renunț, dar am luat-o de la capăt, motivată de exemplul colegilor mei de acum. 

Apoi, la Motivation mi-am completat și parcursul profesional, am învățat cum să gestionez tot felul de situații, mi-am dezvoltat noi competențe. Am cunoscut mulți oameni și cred că fiecare dintre ei și-a lăsat amprenta asupra felului în care sunt, în care funcționez azi și a modului în care citesc și interpretez lumea. 

Cine îți vine în minte prima oară când vrei să dăruiești? De la cine ai învățat să dăruiești?

Acum-acum, nu știu dacă îmi vine în minte un om atunci când vreau să dăruiesc, dar îmi vin în minte două imagini, care mă tot bântuie de când le-am văzut. Prima imagine e cea a unui scaun rulant făcut din bucăți de lemn, roți și piese de la o veche bicicletă – soluția găsită de un om dintr-un sat izolat pentru cineva din familie, care nu mai putea să se deplaseze. E o imagine de prin 2013-2014, cred, mult prea aproape de zilele noastre ca să aibă sens. Dreptul la mobilitate personală nu ar trebui să îi fie îngrădit în așa de mare măsură nimănui. Oamenii aceia nu știau cum să obțină un scaun rulant, cui să îi ceară ajutorul și nu știau că nu trebuie să gestioneze singuri situația aceea. Departe de ei ideea pe care noi o amintim mereu – că e important ca un scaun rulant să i se potrivească utilizatorului în aceeași măsură în care o pereche de pantofi i se potrivește celui care îi poartă. 

O a doua imagine care-mi vine în minte este cea a unei fetițe cu uniformă de școlăriță, care a venit cu mama ei la o activitate Motivation. M-am bucurat că o fetiță dintr-un sat din zona Moldovei, utilizatoare de scaun rulant, merge la școală și mă pregăteam să o întreb de note. Apoi am aflat că uniforma e a surorii ei și fetița o purta visând la ziua în care va merge la școală și care întârzia să vină, pentru că părinților li se părea ciudat doar gândul ca o fetiță ca ea, „bolnavă”, să meargă la școală cu ceilalți copii. Încă o prăpastie adâncită de prejudecăți, care duce la izolarea persoanelor cu dizabilități. 

Cu gândul la alte persoane, ca acestea, care au nevoie de o perspectivă nouă, de un scaun rulant potrivit, mi se reactivează dorința de a dărui, de a schimba în bine viața unor oameni, alături de colegii mei. 

Am învățat din familie să dăruiesc – de la mama și de la bunica mea. Cel mai des le vedeam dându-le mâncare sau haine oamenilor care nu aveau chiar tot ce le trebuia. 

Apoi, i-am văzut pe colegii mei dăruind – părți din ei, practic, atunci când împărtășeau o soluție pentru problema îmbrăcatului în scaun rulant, cu mobilitate grav afectată, de exemplu.

Ce i-ai sfătui pe cei care nu au curaj, nu își iau inima în dinți să facă 

I-aș sfătui să nu mai stea pe gânduri. Să nu se lase descurajați de temerea că poate fapta lor bună nu e suficientă – nu e așa. Fiecare faptă bună ne duce mai aproape de o lume mai bună, de o comunitate mai puternică. O faptă bună îi motivează și pe alții să facă încă o faptă bună și așa, ușor-ușor, bulgărele faptelor bune se rostogolește și aduce schimbări semnificative.

Erika este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor.

Vezi cum poți susține o cauză socială strângând fonduri prin Galantom mai jos:

Fii Moș Crăciun Galantom

Fii Moș Crăciun Galantom! Spune-le prietenilor, în loc de cadou de Crăciun să doneze pentru o cauză.

Dăruiește-ți ziua de naștere / de nume

Dăruiește-ți ziua de naștere sau de nume unei cauze. Prietenii donează în loc de cadou de ziua ta.

Adoptă un obicei galantom

Adoptă un obicei bun sau renunță la un obicei care îți face rău, timp de 30 de zile pentru o cauză.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.