Maria Mocanu – Portret de Galantom

Maria Mocanu are 63 de ani și este pensionară. A alergat până acum de 13 ori la evenimente caritabile, unde a susținut de fiecare dată Fundația HOSPICE Casa Speranței. Află-i povestea și lasă oamenii buni să te inspire!

Ați avut un model de generozitate?

Încerc să cred că undeva, pe „retina vieții”, există modele pe lângă care am trecut. Cu siguranță nu am uitat mireasma și gustul fragilor aduse în mâna firavă a mătușii Maria și cei 7 cărbuni stinși într-o cănuță în semn de descântec când eu sau fratele meu, copii fiind, mai pățeam te miri ce. Da, mătușa Maria, bunica mea, dar și părinții mei care erau în stare de orice sacrificiu ca noi să învățăm carte. Cu siguranță sunt oameni generosi, adică „oameni de bine”, așa cum îmi place mie să le spun. 

Când ați făcut prima faptă bună despre care vă amintiți?

Greu de spus. În genera, îmi place și încerc să ajut așa cum pot, fie și măcar cu un sfat sau o vorbă bună.  În adolescentă, un coleg mi-a spus: „tu ai vrea să vezi fericită pe toată lumea din jurul tău” și poate că avea dreptate.  Prima încercare de faptă bună organizată a fost în 2012 la „Semimaratonul Pădurea Copiilor”, ca voluntar din partea corporației la care lucram pe atunci. Mi-au fost foarte dragi tinerii organizatori și de atunci am știut că mă voi întoarce de câte ori va fi nevoie și de câte ori voi putea să sprijin propiectele lor.

Ce v-a făcut să rezonați cu cauză aleasă?

De fapt, ideea proiectului „Pădurea Copiilor” rezonează cu unul dintre principiile în care cred cu adevărat, pentru că Pădurea Copiilor de azi, va fi Pădurea Copiilor de mâine. Pentru mine, acest proiect face, principial vorbind, un fel de legătură anume între trecut, prezent și viitor.

Ce v-a motivat să nu renunțați?

Principiul și cauza nobilă numita „Pădurea Copiilor”, dar și oamenii întâlniți în organizare, prin atitudine și dăruire. Mă gândesc la Oana Badea, Gabriel Solomon, Teodora Pălărie, Roxana Grozăvescu, Andrei Chirtoc, Ilinca Marcu, Cristina și Andrei Gligor și, cu siguranță, mai sunt mulți alții.

V-ați simțit sprijinită de către cei din jur?

De la bun început mi-am spus că un principiu în care crezi poate fi susținut doar de oameni, de mai mulți oameni la un loc. De fiecare dată sunt susținută de ai mei (Oana, Ștefan, Marian) și apoi de prieteni și, uneori, chiar de oameni anonimi. Dar nu vă ascund faptul că sunt și momente în care lumea, aflată în alergătura ei continuă, mai trece cu vederea unele evenimente, chiar dacă sunt importante. Dar îi înțeleg și știu că vor avea o clipă de răgaz. 

Ce a fost cel mai greu în provocarea pe care ați acceptat-o?

După ce am fost convinsă că merită și-mi doresc să susțin o cauză, nimic nu a fost mai greu decât încercarea de a transmite oamenilor că orice cauză nobilă, pentru a exista, trebuie susținută și financiar. Cei care mă cunosc bine știu că sunt sinceră și înțeleg cu siguranță că banii aceia donați sunt foarte importanți și merg direct în contul cauzei pe care eu am ales să o susțin. 

De ce este important să fim generoși?

O lume generoasă este, cu siguranță, o lume mai bună și mai frumoasă. Cred că puterea benefică a oamenilor fericiți sau poate doar un pic mai norocoși, poate sprijini și atenua umbra firavelor gânduri ale oamenilor aflați în impas în desfășurarea unui proiect sau aflați în necaz sau suferință. Cu siguranță poate însemna o „lume” mai bună, o „lume” altfel.

Cum ați defini generozitatea? Ce înseamnă un om generos?

Pentru mine, generozitatea înseamnă „mireasma fragilor din mâna firavă a mătușii Maria” sau aburul cărbunelui stins în cănuță în semn de „descântec” pentru suferința cuiva. Generozitatea înseamnă pașii care devin parcă mult mai ușori în alergare, într-o competiție alături de oameni care susțin o cauză nobilă, dragă mie.

Generozitatea poate însemna „dăruiește și vei primi”. Generoși sunt devotații organizatori de evenimente în sprijinul unor cauze. De o generozitate aproape fără margini mi se par ultramaratoniștii care fac curse infernale în sprijinul unor cauze și gândul mă duce spre Vlad Tănase, Andrei Roșu, Tiberiu Ușeriu, Paul Dicu, Andrei Gligor,Tică Darie. Generoși sunt voluntarii și toți „omuleții” din angrenajul organizării unui eveniment caritabil.

Ați ales să faceți fundraising de aproape 20 de ori până acum. De unde aveți dorința asta așa de mare și ce vă motivează să continuați mereu?

Este puțin față de cât mi-aș dori să văd într-o bună zi că poate realiza „o lume” a oamenilor puternici, într-un gând sincer să ajute o „lume firavă”, aflată în impas.

Hospice este fundația pe care ați ales-o cel mai des, ce vă apropie de ei ?

Greu de spus, poate ideea că îngrijirea paliativă este încă insuficient sau mult prea puțin dezvoltată pentru a putea face față realității în momente grele. Sau poate certitudinea că atunci cand am trecut prin momente foarte grele în viață, de fiecare dată apărea câte cineva, întinzându-mi o mână de ajutor sau transmițându-mi un gând sau o vorbă care să-mi fie de ajutor să merg mai departe. Cred că este de datoria noastră să ajutăm când și cu ce putem. 

Prin 2013 cred, impresionată de ideea unui „marș” organizat de Hospice pentru cei care luptă pentru viața lor, dar și in memoriam pentru cei care au pierdut lupta cu viața, am participat într-un traseu, așa pe drum spre sediul Hospice București. Un marș poate nu prea lung, dar care m-a impresionat prin oamenii care mergeau în semn de mulțumire, povestind de cei de la Hospice care le-au fost alături în momente foarte grele, dar și prin atitudinea și profesionalismului celor pe care i-am întâlnit atunci în Echipa Hospice. Mă impresionează numărul mare de alergători și voluntari care s-au alăturat Echipei HOSPICE din 2012 până azi. 

Cum vă simțiți când vedeți că vă apropiați de suma propusă?

La acțiunile de alergare unde aleg să fac și fudraising, primii donatori suntem noi, Maria și Marian, testând aplicația, dar și din dorința de a da un exemplu oamenilor. De fiecare dată mă susțin copiii și apoi prietenii și le mulțumesc!

Niciodată nu propun o sumă prea mare, dar de fiecare dată îmi doresc ca donațiile să depășească targetul. Mă bucur foarte mult când este atinsă și depășită suma propusă. E un lucru care îmi dă curaj să mergem cu optimism mai departe.

Ce dificultăți ați întâmpinat în alergările de până acum?

Fiecare alergare, deși merg antrenată, este încărcată de emoție. Îmi amintesc când eram la Brașov și alergam pentru Hospice, mai aveam maximum 1 km, mă apropiam de finish, era foarte cald și simțeam că ceva nu mai merge, când am auzit „o voce” venind dinspre trotuar, că mă întreabă „ești bine? hai că mai ai foarte puțin și mai încolo un pic este și apă!”. Am prins putere și chiar am grăbit pasul! După cursă, mă gândeam dacă a fost un glas real și aș fi vrut să știu cine mă ajutase din mulțime, pentru că în alergare nu prea ai timp să mulțumești. Dar o fac acum și le mulțumesc tuturor pentru susținere. Se întâmplă uneori să te simți „sfârșit” sau să te accidentezi – la o competiție, nu știu cum arătam, când un copil cu o voce pițigăiată m-a întrebat respectos: „merge, doamna, merge?” Asta îți dă putere! Merge, cum ai putea să spui unui copil că este cam greu? 

Care au fost momentele de care vă amintiți cu drag?

Toate competițiile sunt impresionante. Îmi amintesc cu drag de fiecare alergare, voluntariat sau acțiune fundraising, dar am două curse de suflet: GERAR și TRANSMARATON TRANSFĂGĂRĂȘAN.

La o alergare la GERAR, un februarie geros la cursa care se desfășura noaptea, am rămas aproape cu „o bucl ă” de traseu în urma grupului de tineri alergători. Mă speriasem un pic, era noapte și ger, când aud în spatele meu un om drag care verifica traseul: „sunteți bine? mergeți fără grijă, mai sunt doi alergători în urma dumneavoastră, vă așteptăm la finish”. Și, spre bucuria mea, înghețați de frig, mai erau oameni care mă așteptau. Printre ei era și Ilinca, Andrei și copiii mei care veniseră să-mi facă o surpriză. 

Lumea alergătorilor este o lume frumoasă și, alergând, încerc să transmit generației mele, dar și generațiilor următoare să alerge pentru a dărui.

Îmi place să alerg zâmbind, pentru un zâmbet.

Maria este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor. Iar, cu ocazia GivingTuesday, te invităm și pe tine să-ți facem un Portret de Galantom, alături de fotograful Cristian Șuțu. Spune-ne ce faptă bună ai făcut în cursul anului sau ce vrei să faci în Săptămâna Generozității și înscrie-te în linkul de mai jos. 

About Author

Andrei Chirtoc

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.