Dragoș Rusu are 35 de ani și e pasionat de muzică, teatru radiofonic, scris și bicicletă. Unul dintre locurile în care reușește să îmbine bucuriile lui e la Outernational Festival, eveniment care anul acesta e mutat pe net din cauza pandemiei. Asta s-a dovedit a fi și o oportunitate pentru a face bine, iar Dragoș, în parteneriat cu cei de la World Vision, a decis să contribuie la creșterea accesului la educație.

Pasiunea lui e muzica fiindcă în ea vede un limbaj de comunicare cu puterea de a uni culturi, oameni și lumi diferite. Tocmai de aceea, Dragoș își dăruiește pasiunea pentru a dota copiii din jurul Vasluiului, județul în care a copilărit, cu tablete care au acces la internet ca să-ți poată continua lecțiile online.

„Am avut norocul de a avea acces la educație și m-am putut bucura de copilărie, fără să fiu nevoit să trăiesc problemele unui adult. Mulți nu au șansa asta. Trebuie să nu uităm că, deși suntem în 2020 ca țară membră a Uniunii Europene, majoritatea școlilor din mediul rural au în continuare toaletă în fundul curții. Nu au dotări tehnologice, nu au calculatoare, nu au laboratoare. Unii dintre ei nu au curent electric acasă și trăiesc în continuare în case de chirpici, care stau să cadă” scrie el în descrierea paginii de strângere de fonduri.

Poți să ne descrii care este pasiunea ta și ce te-a determinat să o dăruiești?

De când mă știu am fost înconjurat de muzică. Muzica nu te lasă niciodată la greu. Sunt recunoscător pentru că am șansa să fac ce vreau (la această șansă au contribuit și părinții mei, care au crezut mereu în mine și mi-au dat mână liberă să fac orice vreau) și să îmi câștig existența fără să fiu nevoit să mă pierd în job-uri care nu-mi aduc nimic altceva decât un salariu lunar. 

Când am lansat festivalul Outernational în forma virtuală, simțeam că vreau să fac ceva, să ajut, să fac ceva pentru alții, nu doar pentru mine. E un efort pe care ar trebui să-l facem mai des, să ne gândim cum am putea să-i ajutăm pe alții din jur. Dacă putem ajuta, trebuie să o facem dezinteresat, fără să așteptăm laude, nici măcar un mulțumesc. Dizolvarea egoului ar trebui să fie o preocupare din ce în ce mai constantă.

Ce te-a motivat să susții cauza celor de la World Vision? Ce îți aduci aminte din experiența ta școlară în Negrești?

M-am născut și am crescut în orașul Negrești, județul Vaslui. Aici am făcut atât școala primară, cât și liceul. Aici am învățat să înot, să mă dau cu bicla, să scriu, să citesc, să visez la viitor.  Am avut norocul de a avea acces la educație și m-am putut bucura de copilărie, fără să fiu nevoit să trăiesc problemele unui adult, dar mulți nu au șansa asta. Iar accesul la informație și educație este esențial, vital, și trebuie acordat oricui, fără discriminări. E ca și cum nu ai avea oxigen sau ai orbecăi printr-o peșteră, căutând confuz o rază de soare, o ieșire la suprafață, la lumină.

Deși orașul Negrești e un oraș mic, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, am avut noroc să am în liceu câțiva profesori foarte buni, de la care am avut foarte multe lucruri de învățat. Prin acești profesori dedicați am descoperit literatura, am învățat limbi străine și am învățat din experiența liceului că dacă vrei cu adevărat să faci ceva, poți, indiferent de obstacolele pe care o să le întâlnești în cale.

La prima vedere, ai putea crede că școala într-un oraș mic, considerat cel mai sărac oraș din România, nu ar putea să te ajute prea mult, dar experiența personală m-a învățat că nu e deloc așa. Viața în comunitățile mici este mult mai sinceră și mai puțin stresantă. Interacțiunile umane sunt mult mai oneste, iar puterea pe care ți-o dă libertatea de a te gândi la împlinirea propriilor vise poate să învingă orice obstacole. 

Ce fel de reacții ai primit de la oamenii din jurul tău fiindcă ai ales să-ți dăruiești pasiunea pentru educație? 

Sunt conștient de faptul că trăim vremuri grele, iar acest an aduce niște provocări noi. Am primit foarte multe laude și reacții pozitive din partea foștilor colegi de liceu sau a foștilor profesori pentru această inițiativă. Dacă fiecare reacție s-ar materializa într-o donație, oricât de mică, cu siguranță lucrurile bune s-ar răspândi cu o viteză mult mai semnificativă. În general, vara, în perioadele de vacanțe și concedii, nu prea are nimeni chef să se gândească la faptul că sistemul educațional românesc, mai ales în mediul rural, e blocat în timp. Încă mă întreb de ce educația este în continuare undeva la coada clasamentului în ceea ce privește lucruri care trebuie urgent îmbunătățite în această țară.

 Cu ce stări sau lecții ai rămas din experiența aceasta de strângere de fonduri? 

Când te bagi într-o campanie în care nu știi câți bani vei reuși să aduni pentru cauza respectivă, există mereu frustrarea sau gustul amar că nu ai făcut destul, acel sentiment că ai fi putut face mai mult. Dar mi-am dat seama că schimbarea vine doar de la fiecare din noi, om cu om.

Îți poți dărui și tu pasiunea pe Galantom.ro sau vezi aici mai multe moduri de a susține cauzele în care crezi.