Oana Popa – Portret de Galantom

Oana Popa are 45 de ani și este mama Școlii de Joacă și președinta Asociației de Dezvoltare Personală Grigore Popa. Oana a susținut cauzele sociale dăruindu-și atât ziua de naștere, cât și pe cea de nume, dar mai ales prin organizarea unei piese de teatru pentru copiii cu dizabilități. Află-i povestea pe și lasă oamenii buni să te inspire!

Ai avut un model de generozitate?

Da, mai multe. Încep cu părinții mei. Trăiau ca să dăruiască. Apoi, am cunoscut un OM (o persoană importantă pentru mine) care atunci când mi-a fost mai greu, mi-a dat aripi și un sens pe drum. 

Când ai făcut prima faptă bună despre care îți amintești?

La grădiniță. Îmi împărțeam mâncarea cu toți copiii, pentru că eram o mofturoasă, iar dacă trăiam cu aer și cu visurile mele, mie îmi era de ajuns. Apoi, nici nu mai știu. Cred că am fost trimisă în lumea asta ca să dăruiesc. Altfel, nu știu să trăiesc. Decât pentru alții. 

Ce te-a făcut să rezonezi cu cauză aleasă?

Hai, să le luăm pe rând: 

Am făcut o campanie pentru artiștii independenți unde v-am schimbat puțin rostul. Eu sunt artist independent și mi-am invitat colegii să-și înscrie proiectele pe pagina mea. Consider că, după ce pandemia ne-a pus la pământ, ne avem doar unii pe alții. Așa ca am întins o mână colegilor mei și le-am dat șansa să-și adune bani pentru proiectele lor.

Apoi, am făcut o căsuță pentru Alex. Un puști de 14 ani din satul unde locuiesc, căruia i-a ars casa cu totul. A rămas fără nimic. Cu ajutorul vostru, am reușit să construim casa de la zero. Alex visează să devină olar. Nu-i putem lua acest vis, de aceea am reușit. 

Acum, de curând, am făcut împreună primul spectacol de teatru de păpuși accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități. Suntem unici în România. Și asta, pentru că am încercat înainte o altă campanie care nu a reușit. Am încercat să adun bani pentru 20 de copii cu nevoi speciale, care și-au pierdut terapiile în pandemie. Nu am avut succes, așa că m-am gândit să le fac cadou cea mai frumoasă și mai ieftină terapie: acest spectacol. 

Ce te-a motivat să nu renunți?

Atunci când spui că nu mai poți, sigur mai poți puțin. În general, sunt un om extrem de încăpățânat. Când îmi pun ceva în cap, nu mă las până nu reușesc. Numai așa, de-a naibii. 

Serios acum: Chiar cred în ceea ce fac. Și, chiar cred că investiția în oameni e cea mai bună investiție.

Te-ai simțit sprijinită de către cei din jur?

O, da! L-aș mânia pe Dumnezeu să spun că nu. Oamenii rezonează și vor să ajute. Trebuie doar să le dai direcția în care e nevoie de ajutorul lor. 

Ce a fost cel mai greu în provocarea pe care ai acceptat-o?

Pentru spectacolul de teatru, cel mai greu a fost să conving lumea cât este de necesar un astfel de proiect. A fost dificil, mai ales că nimeni nu mai făcuse așa ceva în România până atunci. Au fost realizate ceva proiecte nișate pentru surzi, pentru nevăzători, însă pentru toate dizabilitățile deodată, nu a mai făcut nimeni. 

De ce este important să fim generoși?

Pentru că asta ne dă un sens. Nici măcar nu știu dacă e vorba de generozitate, cât despre sens. 

Cum ți-a venit ideea de a face o piesă de teatru pentru copiii cu dizabilități?

La începutul pandemiei, m-au sunat părinții de copii cu dizabilități că și-au pierdut job-urile, prin urmare nu mai aveau cu ce să susțină terapiile acestora. Atunci, într-o primă fază mi-am sunat toți prietenii psihologi, încercând să-i conving să lase la preț. Am reușit asta într-o oarecare măsură, dar tot nu era de ajuns. Oamenii ăia își pierduseră job-urile. Așa am hotărât să fac o campanie pe Galantom, pentru a ajuta 20 de copii cu nevoi speciale să-și păstreze terapiile. Eșec total. Atunci, mi-am spus că singurul lucru pe care îl am la îndemână este să fac un spectacol de teatru de păpuși accesibilizat pentru toate tipurile de dizabilități. Am pornit o campanie în acest sens, iar lumea a fost extrem de receptivă. 

Cum a fost primită piesa, cum au reacționat copiii, părinții lor? Cum te-ai simțit tu?

Poți să-ți imaginezi cum e, când la sfârșitul spectacolului surzii cântă melodia din spectacol? Sau, când un copil nevăzător din naștere vine să atingă păpușa și fără să-i spui nimic îți spune: „Asta e sămânța cu ochii verzi. Fix așa mi-am imaginat-o!” Sau să vină un om paralizat în scaun cu rotile, să te ia de mână și să-ți spună: „Îți mulțumesc că ai făcut asta pentru noi. Nimeni nu a mai făcut așa ceva. Ne-am simțit în sfârșit oameni normali” – cam așa a fost primit. Cum mă simt eu? L-aș juca zilnic dacă aș putea, doar ca să văd astfel de reacții. 

Nu e prima oară când faci fundraising pe Galantom. Ce te motivează să continui?

Vreau să cred că vor fi din ce în ce mai mulți oameni buni și generoși. 

Dintre toate cauzele pe care le-ai susținut, care e cea mai aproape inimii tale și de ce?

Căsuță pentru Alex și cel mai și mai mult, spectacolul. 

Oana este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor. Iar, cu ocazia GivingTuesday, te invităm și pe tine să-ți facem un Portret de Galantom, alături de fotograful Cristian Șuțu. Spune-ne ce faptă bună ai făcut în cursul anului sau ce vrei să faci în Săptămâna Generozității și înscrie-te în linkul de mai jos.

About Author

Andrei Chirtoc

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.