Pas cu pas, mai aproape de copiii cu autism

Gabrile Mazilu are 30 de ani și e polițist în sistemul penitenciar de patru ani. Îi place ceea ce face fiindcă, spune el, încearcă să ajute oamenii să se schimbe. Munca l-a inspirat să creadă că toți putem să-i sprijinim pe alți, atunci când ei chiar au nevoie cu adevărat de asta. „Cred că indiferența ne face complici, așa că îmi doresc să schimb ceva în măsura în care pot.”

Cu gândul acesta a acceptat provocarea 100k Walk, prin care, alături de Autism Voice, își dorește mult să ajute copiii cu autism să ducă o viață cât mai bună. Pentru a se menține motivat, și-a mai chemat un coleg de serviciu alături în peripeția celor 100km. Ideea provocării e simplă, au 37 ore la dispoziție să parcurgă suta de kilometri. Așa că, în acest weekend ei vor pleca din București și vor merge, sau vor alerga, până în în Coțofenești, lângă Slănic Prahova. „Fiecare pas pe care îl facem către micuții aceștia, diminuează golul care este între noi.” Împreună își doresc să strângă 10,000 de lei pentru terapia copiilor cu autism, pe pagina lui de fundraising de pe Galantom.

Ce te-a determinat să te înscrii în provocarea 100k Walk ?

Am văzut unul dintre participanții la 100k Walk la un reportaj TV. Am fost colegi în liceu, colegi la fotbal, prieteni și m-am întrebat dacă el poate face asta, eu de ce să nu o fac. Mi-au plăcut din totdeauna provocările. Când am văzut care este scopul acestei provocări, deja a devenit o prioritate și am fost bucuros că îi pot și eu sprijini pe micuți.

Ce te-a motivat să susții Autism Voice? A fost vreun moment al vieții tale care a influențat luarea acestei decizii?

Experiența mea legată de copiii cu autism a început acum 10 ani, când, student fiind, aveam un part-time într-o ceainărie care organiza ședințe de terapie pentru acești copii. Ușor, ușor am început să îi cunosc, să le văd micile progrese, să văd prin ce trec părinții lor și mi-am spus că dacă vreodată o să am ocazia de a-i ajuta, nu o să o ratez.

Ce reacție au avut oamenii din jurul tau când le-ai spus că vei participa? Îți aduci aminte vreun moment anume?

Cei din jurul meu au rămas surpriși când le-am spus ce am de gând. Am primit încurajări de tipul „cine mă, tu?/ în câte zile? “, ironiile au continuat la început, dar când au văzut că mă pregătesc toți au început să mă încurajeze și să își arate susținerea.

Am rămas cu un moment memorabil. Era 7:30 dimineața și mă gândeam că totuși nu e în regulă să fac asta singur. Am sunat un coleg de muncă despre care știu că iubește mult muntele, la fel ca mine, și i-am propus să mă însoțească. Dormea când l-am sunat. I-am zis pe scurt că trebuie să mergem 100 km pe jos pentru copii cu autism, eram oarecum sceptic, dar a zis “DA” din suflet.

Cu ce stări sau lecții crezi că ai rămas după experiența aceasta de strângere de fonduri?

A fost o experiență nouă să pot strânge fonduri prin intermediul celor pe care îi cunosc și nu numai. Mi s-a confirmat încă o dată că dacă vrei cu adevărat chiar poți muta munții din loc. Dacă ești entuziast și reușești să transmiți asta celor cu care vorbești, mare parte din succes e garantat.

Cum ai convins oamenii să susțină cauza ta?

Având în vedere scopul pentru care am dorit să strâng bani, pot spune că mi-a fost oarecum ușor să conving oamenii să susțină această cauză. Mulți oameni din cei care au donat mă cunosc destul de bine. În rândul colegilor de muncă am rămas impresionat că au apreciat implicarea în astfel de proiecte. Poate cel mai frumos lucru e că există oameni care au donat, deși nu îi cunosc personal. Asta înseamnă că, în măsura în care am putut, am promovat bine evenimentul.

Aș repeta această experiență cu siguranță, dar doar dacă aș găsi stimuli sociali puternici. Trebuie să simt ca să pot face ceva, iar aici am simțit.

Sprijină-l pe Gabriel să strângă cei 10,000 pentru terapia copiilor cu autism!

About Author

Ruxandra Patrascu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.