Portret de Galantom – Bogdan Munteanu

....

Bogdan Munteanu este PR & Booking Manager pentru artiști și trupe românești. Este tot timpul la curent cu ultimele vești din lumea muzicală și ia pulsul fiecărui eveniment cultural îndeaproape. Îl găsești pe Munteanu Recomandă pentru cele mai buni recomandări de muzică și evenimente și la J’ai Bistrot, acolo unde pregătește petreceri de nota 10. În timpul liber, atunci când nu călătorește prin lume, aleargă pentru a strânge fonduri pe Galantom pentru cauze sociale. Mai mult, anul acesta a reușit chiar să organizeze un concert-maraton caritabil pentru copiii refugiați din Ucraina, în colaborare cu Salvați Copiii. Pentru el este important să existe un echilibru între ce oferi și ce primești, așa că încearcă pe cât posibil să fie atent la comunitate și la nevoile acesteia.

Ce te motivează să fii generos? A existat o persoană anume care te-a inspirat?

Am realizat că este important să oferi cât mai mult, cât mai des. Și să nu ai așteptări. Și la un moment dat, va veni și răsplata. Vei primi și tu înapoi, la rândul tău, de cele mai multe ori când te aștepți mai puțin. De fapt, eu consider că nu despre generozitate este vorba aici, ci despre acest echilibrul între a oferi și a primi. Atunci când îmi aleg o cauză pe care să o susțin, mă inspir din ceea ce observ în jurul meu. De exemplu, de-a lungul timpului, am admirat energia și devotamentul de care a dat dovadă Cristina Hurdubaia. Este fantastic felul în care a reușit să își ducă la bun sfârșit ideile sau proiectele. Este minunat cât de multe persoane a reușit să ajute.

Ce te-a făcut să rezonezi cu cauza aleasă?

Îmi place să alerg. Am participat la destul de multe semimaratoane de-a lungul anilor. Am parte de o mare bucurie interioară de fiecare dată când reușesc să trec linia de finish și îmi oferă satisfacție sentimentul că prin acea cursă pot da o mână de ajutor unei cauze, iar mai departe, oameni în nevoie pot beneficia de ajutor. Am colaborat în ultima perioadă cu oamenii faini de la Salvați Copiii pentru că am rezonat atât cu ei, cât și cu campaniile lor. Mai mult, în primăvară am reușit să organizez un concert-maraton caritabil pentru copiii refugiați din Ucraina, în colaborare cu Salvați Copiii.

Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată pe parcurs și ce te-a motivat să nu renunți? Dar cea mai mare bucurie?

Îmi amintesc că la un moment dat, înainte de un semimaraton, nu am reușit să mă antrenez suficient, iar în ziua cursei am crezut că nu voi termina competiția. Dar am reușit, până la urmă, după multe lupte interioare, să îmi găsesc energia și să ajung la finish. Motivația mi-am luat-o din spiritul competiției, din bucuria celor de pe margine care te încurajează, din gândul că poți aduce un zâmbet pe buze altor oameni doar prin simpla participare la un astfel de eveniment.

Cum ai convinge o persoană să înceapă să se implice în strângerea de fonduri pentru o cauză prin Galantom?

Fiecare om are în el puterea și energia necesare pentru a se implica într-o strângere de fonduri. Este nevoie doar de puțină determinare și un strop de voință. În ziua de azi este destul de simplu, nu mai trebuie să te gândești la urne de donații, la modalități de promovare. Platforma Galantom s-a dezvoltat de la an la an, iar acum este foarte bine închegată, este foarte ușor de folosit. O recomand cu drag.

De ce consideri că este important să fim generoși?

Este important, în primul rând, să ne dorim să oferim din ce avem celor din jurul nostru. De aici pornește totul. Oferind, putem ajuta. Ajutând, avem parte de mici bucurii. Și în acest fel, suntem motivați să continuăm.


Află cum poți susține o cauză socială prin instrumentele platformei Galantom:

Dăruiește ziua ta

Ce-ai spune dacă anul acesta ți-ai dărui ziua de naștere unei cauze în care crezi? Deschide o pagină de strângere de fonduri pe platformă și roagă-ți familia, prietenii și cunoscuții să schimbe cadourile cu donații pentru cauza aleasă de tine. 

De ziua ta, toată atenția celor dragi este canalizată către tine. Cum ar fi să o redirecționezi către o cauză socială care are nevoie de tine? 

Provocări sportive

Dacă ești o persoană activă, poți să deschizi o pagină de strâns fonduri pe platforma Galantom și să dăruiești participarea ta la evenimentele sportive pentru cauzele care au nevoie de ajutorul tău și care sunt urcate pe platformă.

De asemenea, poți porni o provocare sportivă individuală.

Dar Galantom

Dăruiește-ți nunta, botezul, Crăciunul, Paștele, 8 Martie sau altă zi specială din viața ta unei cauze. Indiferent de ocazia specială aleasă, gestul tău va avea un impact pozitiv și potențial de a schimba în bine viața unor oameni.

Dăruiește cu rost și fii un model de generozitate pentru ceilalți.


Avem nevoie de oameni generoși și implicați și, dacă ai ajuns până aici, suntem siguri că ești de-al nostru. Te așteptăm pe platforma Galantom să faci fapte bune și să fii o sursă reală de inspirație pentru ceilalți.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.