Pe Vlad Pop îl știi probabil ca ultramaratonistul care aleargă pentru bursele educaționale MagicEDU. Anul trecut a zburat până în Canada să participe la cel mai greu maraton din lume, 6633 Artic Ultra. Scopul? Să strângă fonduri pentru 100 de copii afectați de cancer. Pandemia i-a schimbat și lui planurile anul acesta, așa că în loc să zboare pe alt continent pentru bursele educaționale, și-a creat un traseu în țară: 620 de km pe jos, de la Cluj la Constanța. La cei 34 de ani ai săi a reușit, împreună oamenii care l-au suținut și sponsorii implicați, și în acest an să strângă suma necesară pentru a sprijini lunar 100 de copii.

Într-un articol de presă, spuneai că înainte să fii ambasador MagicCamp viața te-a încercat destul de puternic, iar depresia și-a făcut loc în intimitatea ta. Cum te-a ajutat voluntariatul să confrunți depresia?

În 2014 am încheiat o relație de 12 ani, m-am întors în Cluj-Napoca și treceam printr-o depresie. Totul era în ceață, viața nu avea sens și căutam fericirea cu persoane neprotrivite sau în locuri gălăgioase. Într-o zi, l-am auzit pe Vlad Voiculescu discutând despre Rețeaua Citostaticelor și despre cum a creat tabăra MagiCAMP pentru 31 de copii cu cancer. Un an mai târziu m-am alăturat echipei din tabără, să ajut ca voluntar la activitățiile de călărie, creație și multe altele pregătite pentru 100 de copii care au trecut prin experiența bolii. Acolo am realizat că problemele mele nu erau cu atât de dificile cum le simțeam.

Copiii care s-au vindecat de cancer m-au ajutat să înțeleg că este o binecuvântare să fiu sănătos, să am două mâini și două picioare. În tabără a fost un băiat la care i-a fost tăiat piciorul din cauza tumorii osoase. În ultima zi a taberei, copiii au scris pe câte un bilețel o dorință puternică, iar seara le-am înălțat la cer. Baloanele cu dorințele lor puteau deasupra noastră. Mesajul de suflet a acestui băiețel a fost „să pot alerga.”. Atunci s-a produs o scânteie și voluntariatul după acea săptămână m-a învățat că pot schimba durerea în dragoste. Dragostea mea poate învinge frica, poate alina suferința și poate salva vieți, așa că acum alerg pentru ei.

Spune-ne ce motivație stă la baza burselor MagicEDU? Ce te-a determinat să le inițiezi împreună cu cei de la Asociația MagicCamp?

Ideea burselor a venit tot în tabara MagiCAMP, în 2018. Am întâlnit-o pe Angi, care visa să devină medic și să găsească un medicament revoluționar pentru a trata alți copii bolnavi. Mulți părinți care au avut un copil bolnav de cancer au făcut un efort financiar extraordinar, uneori au vândut tot ce aveau doar să aibă bani pentru operația copilului. Cum pot eu să ajut acești copii să meargă înapoi la școală? M-am gândit că trebuie să găsesc o cursă suficient de nebună pentru a strânge 60.0000 RON și să sprijin 100 de copii, precum Angi, să prindă aripi.

În săptămâna aceea am citit despre cel mai dur ultramaraton din lume și mi-am am zis „ce tare ar fi să duc steagul copiilor din tabăra acolo, la Oceanul Arctic!”. Motivat de Angi, le-am scris organizatorilor și le-am spus scopul pentru care doream să particip și că nu aveam nici un fel de experiență polară. Au crezut în mine și m-au acceptat, iar în 2019 am câștigat cursa de 192 km în 35 de ore jumătate și am reușit să strâng, alături de prieteni, întreaga sumă pentru burse.

Acum Angi studiază medicina la Oxford, iar alți 99 de copii au avut rezultate remarcabile. Pentru că eu am avut o educație bună, cred că ține de mine să dau înapoi altor copii care nu au șansele mele.

La ce te gândești când ești într-un maraton și simți că nu mai ai putere, ce te ajută să faci următorul pas sau chiar să te trezești din somn când tot corpul doare?

În timpul unei competiții trec printr-un roller coaster emoțional. Mă gândesc la familie, la copiii din tabără, îmi vin amintiri din copilărie sau am halucinații. Înainte de cursa de la Cluj la Constanța mi-a murit tatăl și am plecat cu această durere. În a cincea zi, pe drum de la Sinaia spre MagicHome București am alergat 21 de ore, iar la 3 dimineața am avut o halucinație când l-am vazut pe tata mergând la pas cu mine. Când am avut cel mai greu moment, când am vrut să renunț, el mi-a dat putere să merg mai departe.

Ajuns la MagicHome, colegii s-au speriat de starea în care eram. Tremura pătura pe mine de durere și de frig, iar colega mea Florența încerca să facă ceva să-mi aline durerea și starea de rău. M-a întrebat dacă poate să-mi ofere un calmant sau ceva de mancare și i-am zis că somnul e cel mai bun medicament. Apoi mi-a înfășurat picioarele cu un prosop. Mi-ar fi luat durerea cu totul, să nu mai sufăr pentru că gemeam, mă dureau toate. Mi-a dat jos bluza de trening și a încercat să mă înfășoare pentru că aveam frisoane. La un moment dat, când a intrat din nou în cameră să vadă cum mă mai simt, am rugat-o să-mi dea jos prosopul cu care îmi înfășurase picioarele pentru că nu mai suportam nimic. I-am zis că-mi ard picioarele. Le-am zis că voi fi bine după 3 ore de somn și un duș fierbinte.

La ora 7 mi-am revăzut colegii și prietenii care au venit să alerge alături de mine până la ieșirea din București, iar asta mi-a dat rezerve noi de energie. Cu toţii avem zile grele. Acum, mai mult decât oricând, ei mi-au arătat că nu sunt singur.

Cum a apărut generozitatea în viața ta?

Când eram mic am pierdut pe cineva drag în fața cancerului și m-am simțit neputincios. Am murit înăuntrul meu și eram supărat pe Dumnezeu, de ce El lăsa această boală. Generozitatea a înmugurit din durere, din experiența bolii. La 14 ani am fost pentru prima dată pe secția de onco pediatrie la copiii cu leucemie. În programul de vizite, de la 16-18, am mers să îi înveselesc cu baloane, trucuri de magie și alte activități. Și acum îmi amintesc cum copilașii ieșeau cu stativul lor de perfuzii pe holul secției, curioși fiind de ce se întâmpla. Urletele s-au transformat în râsete și durerea s-a mai atenuat prin bucurie. După ce am ieșit de pe secție am plâns ca un copil. Empatizam cu ei pentru că și viața mea a fost afectată de cancer.

Știu că tu folosești mult rețelele de socializare în promovarea cauzei tale, de la postări, la stories, la mesaje directe, oare ne-ai putea spune care sunt metodele cele mai eficiente din ce ai observat? Ce i-ai recomanda unei persoane fără prea mult ajutor să-și ducă mesajul mai departe și să reușească să trezească compasiunea în cealaltă persoană?

Rețelele de socializare sunt o punte de legatură între mine și persoanele care rezonează cu cauza pentru care alerg. Când scriu despre o experiență, bună sau rea, multe persoane împărtășesc în privat și trăirile lor. Oamenii trebuie să înțeleagă că sinceritatea, faptul că nu ești perfect, că faci greșeli, că lupți, speri și crezi în visul tău, toate aceste metode sunt cele mai eficiente. Eu nu am o echipă care să mă ajute pe partea de text sau fotografii, scriu ceea ce simt. Sfatul meu pentru persoane fără prea mult ajutor este să scrie despre experiența lor, să se deschidă și să facă pas cu pas, pentru că mai devreme sau mai târziu vor ieși învingători și vor trezi compasiune.

Care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește bursele MagicEDU, ce maratoane sau provocări ai mai pus la cale pentru anul în curs?

Cu bucurie mărturisesc că la început de aprilie am reușit să strângem suma de 60.0000 RON necesară pentru cele 100 de burse educaționale din 2021! Vreau să le mulțumesc tuturor prietenilor care au donat sau și-au dăruit ziua de naștere pe Galantom și tuturor sponsorilor care susțin educația copiilor.

Momentan sunt la țară lângă mama, pentru ca ea să nu fie singură și mă refac. Cu valul trei al pandemiei nu îmi pun speranțe în alte competiții, dar cu voia lui Dumnezeu sperăm să putem organiza tabăra MagiCAMP. Vreau să-i revad pe copii, să le ascult poveștile, să mă inspire și să mă încarc cu energia lor. Voi continua să alerg până când fiecare copil cu cancer din Romania va avea acces la educație și va prinde aripi. Cred că educația este pilonul fundamental al unei societăți sănătoase, iar acești copii viitori medici, profesori, artiști vor schimba Romania peste 25 de ani. Educația este precum o sămânță, o plantăm acum însă rodul îl vedem peste câțiva ani. Pentru educația altor 100 de copii cu cancer mă voi întoarce în 2022 la 6633 Arctic Ultra și voi alerga 620 km. 

Dacă cei care citesc aceste rânduri cunosc un părinte sau un copil bolnav grav noi, cei din MagicHELP – Rețeaua solidarității, suntem aici www.magichelp.ro și putem să-i ajutăm.

La nivel personal, cum interiorizezi susținerea oamenilor din jur, dar mai ales susținerea pe care le-o poți aduce copiilor pe care-i sprijini? Cu ce sentimente/stări și lecții te lasă generozitate?

„Inima copilului s-a oprit…” asta ne-a spus doctorul. În 2019 am aflat că urma să fiu tatic. După victoria cursei de la 6633 Arctic Ultra simțeam că viața este plină de dragoste. Îmi imaginam cum trag sania cu bebelușul în ea, cum voi face drumeții pe munte cu copilul nostru în rucsac și cum îi voi citi povești înainte de culcare.

Cine te poate învăța să știi cum să reacționezi când îți moare copilul? Cine știe să găsească cuvintele potrivite pe care să le spui persoanei de lângă tine când merge la chiuretaj pentru sarcina? Durerea e mută, nu se exprimă în cuvinte. Eu nu am avut cuvinte, am greșit și nu știam durerea, până nu am trăit-o. Timpul nu-l pot da înapoi, durerea nu o pot șterge, rănile nu le pot vindeca. În cursa de 620 km am plâns pentru copilul meu, dar m-am ridicat mai puternic pentru copiii cu cancer. Mi-am respectat calea, am avut încredere în călătoria mea. Am învățat să cresc, să evoluez, să devin o versiune mai bună. Viața este mai importantă decât moartea. Cred că aceasta este lecția cea mai importantă pe care mi-o lasă generozitatea.