“Te simți bine, faci bine”: un principiu al generozității?

....

Implicarea personală în cauzele sociale în care crezi generează schimbare la nivel de comunitate și la nivel de mentalități. Și totul începe de la generozitate, de la ceea ce ne motivează să împărtășim din propriile resurse (fie ele de timp sau de know-how, în cazul proiectelor de voluntariat, fie ele financiare, pentru a susține un ONG, chiar printr-un instrument de tipul Dăruiește-ți ziua de naștere). Dar ce ne determină să fim generoși? Este propria stare de bine corelată cu disponibilitatea de a fi generos? 

Cercul generozității – cu cât faci bine, cu-atât te simți mai bine

Un studiu derulat de Carolyn Schwartz, profesoară de cercetare la Facultatea de Medicină a Universității din Massachusetts a evidențiat beneficii neașteptate pentru cei care au oferit sprijin celor din jur. Situația analizată a implicat persoane care să ofere lunar telefoane de încurajare unor pacienți care sufereau de scleroză multiplă. Indicatorii urmăriți de autorii studiului au demonstrat, în scurt timp, că dacă pacienții au obținut un beneficiu mai degrabă subtil, cei care au experimentat îmbunătățiri vizibile (și măsurabile) au fost cei care au oferit sprijin. 

Deci, am putea spune că a face bine îți generează, în mod concret, o stare de bine.

Înțelegerea emoțiilor – ce se întâmplă când te simți bine?

Din punct de vedere psihologic, emoțiile sunt reacții ce au o valoare de adaptare la situații sau evenimente care ne afectează. Demersul de a pune emoțiile umane în categorii e unul pentru care psihologii au dedicat resurse și timp, încă de la începutul acestei științe. 

Când ne simțim bine, adică atunci când experimentăm emoții plăcute, cum ar fi bucuria, recunoștința, admirația sau entuziasmul, suntem stimulați către a deveni mai optimiști, mai creativi, mai deschiși către tot ceea ce ne înconjoară. Mai mult, au fost identificate chiar corelații a stării de bine la nivel personal cu disponibilitatea de a învăța lucruri noi și chiar de a ne asuma riscuri moderate, dar și de a contribui la bunăstarea grupului sau a comunității din care facem parte.

Dacă psihologia tradițională asocia emoția pozitivă cu plăcerea și emoția negativă cu neplăcerea, studiile recente introduc noi dimensiuni.  De exemplu, studiul “Feel Good or Do Good? A Valence–Function Framework for Understanding Emotions”, realizat de Smadar Cohen-Chen (de la Universitatea din Sussex),  Ruthie Pliskin (Universitatea Leiden) și Amit Goldenberg (Universitatea Harvard) propune un nou cadru de clasificare a emoțiilor, bazat pe două noi dimensiuni: valența (emoții plăcute sau neplăcute) și funcția (constructivă sau distructivă). Relațiile posibile între aceste două valențe sunt discutate în studiu, pentru înțelegerea fenomenelor emoționale în corelație cu moralitatea, politica și sănătatea.

Atunci când ne simțim bine și avem emoții pozitive, luăm decizii mai bune în situații de risc

Uneori, suntem puși în fața unor situații de risc, în care trebuie să alegem între opțiuni care au consecințe incerte. Cum ne influențează emoțiile modul în care luăm decizii în astfel de situații? 

Un grup de psihologi au investigat acest tip de corelație (într-un studiu ce discută influența afectului pozitiv în regulile deciziilor în situațiile de risc) și au observat că influența emoției pozitive ne face să ne concentrăm mai mult pe rezultate (în special pe evitarea pierderii), chiar dacă există șansa să supraestimăm probabilitățile de câștig. Diferit de ceilalți participanți la studiu, se pare că optimiștii au înregistrat reguli ale deciziilor care au prioritizat rezultatul concret (în sens de pierdere – câștig) în fața simplei probabilități. 

Acest lucru ar putea însemna că atunci când ne simțim bine, suntem mai prudenți și mai raționali în alegerea opțiunilor care ne maximizează beneficiile și ne minimizează pierderile. Atunci când ne păstrăm emoțiile pozitive, se pare că nu ne lăsăm păcăliți de iluzia controlului sau de optimismul exagerat, ci evaluăm în mod eficient șansele și consecințele fiecărei opțiuni.

Galantom.ro este platforma de fundraising peer to peer care ajută oamenii de bine din România să strângă fonduri pentru proiectele ONG-urilor care aduc schimbare în comunitate.

Îți punem la dispoziție, pe Galantom.ro, instrumentele de care ai nevoie, pentru a-ți aduce contribuția, prin strângere de donații, la o cauză pe care dorești să o sprijini. Dăruiește-ți ziua de naștere, adoptă o provocare sportivă sau un obicei bun, totul pentru a strânge fonduri pentru un ONG ales de tine! 

Galantom.ro este un proiect non profit al Asociației OneKind, a cărei misiune este să îi inspire pe oameni să fie generoși, creând instrumente și contexte în care aceștia să își pună în valoare generozitatea.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.