Portret de Galantom – Denis Blidariu

....

Denis Blidariu are 33 de ani și este activist și coordonator la Greenpeace și voluntar la European Forum of Sign Language Interpreters. Este un om activ, optimist și reușește să-i inspire pe ceilalți cu viziunea lui pozitivă asupra lumii. Crede că este important să ne implicăm în cazuri sociale și să fim alături de cei care au nevoie de noi. Află-i povestea și lasă-te inspirat!

Ce te motivează să fii generos? A existat o persoană anume care te-a inspirat?

Cred că în societate, noi trebuie să fim mereu (sau măcar să încercăm să fim) într-un schimb echilibrat de orice. Noi primim multe lucruri bune de la tot ce ne înconjoară: de la oameni, de la societate, de la natură, de la prieteni, colegi etc. Cred că e sănătos să dăm și înapoi. Fiecare cum și cât poate. Câteodată donăm timp, alteori energie, alteori cunoștințe, iar când nu avem timp pentru toate astea, putem da înapoi bani, astfel încât alții, care au timp, să poată face lucrurile în care credem noi să se întâmple.

Sunt inspirat de zeci de persoane. De sute de tineri care sunt activi în a schimba lumea noastră într-un loc mai bun, mai verde și mai pașnic. Sunt inspirat de atâția galantomi, pe care nici nu i-am cunoscut încă. Dar mai mult decât inspirație, chestia asta devine cumva obicei în timp.

Ce te-a făcut să rezonezi cu cauza aleasă?

Pfff, cred cu tărie că tehnologia și digitalizarea vor grăbi schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Cei de la Code4Romania fac o treabă extraordinară în acest sens. S-a văzut de atâtea ori în diferitele proiecte desfășurate, dar mai ales acum în dezvoltarea unor soluții digitale pentru a ajuta refugiații din Ucraina. În cele din urmă, voiam să ajut cumva refugiații. Îmi plăcea foarte mult ce fac în general cei de la Code4Romania, așa că proiectul ales a fost un “match” perfect.

Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată pe parcurs și ce te-a motivat să nu renunți? Dar cea mai mare bucurie?

Pentru această strângere de fonduri nu am întâmpinat dificultăți. Provocarea însă e mereu să îi faci pe ceilalți să creadă în cauza în care crezi tu. Nu neapărat să doneze bani, ci să creadă puternic în cauză. Pentru că dacă asta se întâmplă, o să vină și celelalte resurse. 

Cea mai mare bucurie a fost atunci când am văzut că donează prieteni vechi, din perioada liceului, cu care nu am mai vorbit de zeci de ani. Sau atunci când am văzut că donează oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Practic niște străini! O nebunie totală! Uite, asta chiar motivează, inspiră și pune zâmbete pe fețele noastre!

Cum ai convinge o persoană să înceapă să se implice în strângerea de fonduri pentru o cauză prin Galantom?

Pare că în vremurile astea, dacă vrei să faci ceva (un proiect, o campanie, o schimbare etc.), te izbești de lipsa timpului. Nu de lipsa de bani, de resurse logistice, de cunoștințe, de colaborări sau de altele. Ci de lipsa de timp. Așa că eu conving o persoană prin a îi spune că dacă vrea să facă o schimbare pentru o cauză în care crede, dar nu are timp pentru asta, poate să facă o strângere de fonduri pe platforma Galantom. Acolo poți crea o pagină de fundraising în câteva minute. Astfel, poți strânge bani pentru ca alții să își facă timp să se implice pentru cauza în care tu crezi.

De ce consideri că este important să fim generoși?

Un leu de la mine, cu un leu de la tine, plus câte un leu de la un milion de oameni fac puțin peste un milion de lei. Un leu reprezintă aproape nimic pentru majoritatea dintre noi. Dar când ei se adună de la mulți și foarte mulți oameni, suma poate deveni extraordinar de mare. Și atunci poți face lucruri mărețe. De aia cred că e important să fim generoși. Nu e atât de importantă suma pe care cineva o donează, ci mai degrabă gestul. Eu cred că schimbarea se produce mai ușor când ne implicăm cât mai mulți, cu acțiuni mai mici sau mai mari, dar mai greu când se implică mai puțini oameni cu acțiuni foarte mari. Nu e musai să fie așa, dar de obicei cam așa stau lucrurile. Cam așa cred că e și cu generozitatea.

Ai în plan și alte acțiuni de generozitate pentru cauzele în care crezi?

La un moment dat devine ca spălatul pe dinți: un obicei pe care îl faci regulat, fără să te mai gândești foarte mult la “de ce fac asta?”.

Avem nevoie de oameni generoși și implicați și, dacă ai ajuns până aici, suntem siguri că ești de-al nostru. Te așteptăm pe platforma Galantom să faci fapte bune și să fii o sursă reală de inspirație pentru ceilalți.


Dăruiește ziua ta

Ce-ai spune dacă anul acesta ți-ai dărui ziua de naștere unei cauze în care crezi? Deschide o pagină de strângere de fonduri pe platformă și roagă-ți familia, prietenii și cunoscuții să schimbe cadourile cu donații pentru cauza aleasă de tine. 

De ziua ta, toată atenția celor dragi este canalizată către tine. Cum ar fi să o redirecționezi către o cauză socială care are nevoie de tine? 

Provocări sportive

Dacă ești o persoană activă, poți să deschizi o pagină de strâns fonduri pe platforma Galantom și să dăruiești participarea ta la evenimentele sportive pentru cauzele care au nevoie de ajutorul tău și care sunt urcate pe platformă.

De asemenea, poți porni o provocare sportivă individuală.

Dar Galantom

Dăruiește-ți nunta, botezul, Crăciunul, Paștele, 8 Martie sau altă zi specială din viața ta unei cauze. Indiferent de ocazia specială aleasă, gestul tău va avea un impact pozitiv și potențial de a schimba în bine viața unor oameni.

Dăruiește cu rost și fii un model de generozitate pentru ceilalți.


Avem nevoie de oameni generoși și implicați și, dacă ai ajuns până aici, suntem siguri că ești de-al nostru. Te așteptăm pe platforma Galantom să faci fapte bune și să fii o sursă reală de inspirație pentru ceilalți.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.