Gabriel Mazilu are 31 de ani, este agent de poliție penitenciară, iar anul trecut a participat la provocarea 100K Walk pentru a susține Autism Voice. Află-i povestea și lasă oamenii buni să te inspire!

Ai avut un model de generozitate? 

Da, întotdeauna am fost inspirat de tatăl meu care mereu a încercat să ajute oamenii și mi-a insuflat asta încă de mic, fie că le cumpăra o pâine, fie că le dăruia ceva de sărbători. Mereu a încercat să-mi explice că, de unde mâncăm noi, mai e loc să mai punem pe cineva la masă sau să ajutăm când are nevoie.

Cum ai defini generozitatea? Ce înseamnă un om generos?

Cred că generozitatea vine din noi și că, într-un fel sau altul, toți avem un strop de generozitate. Din păcate, multă lume înțelege că a fi generos înseamnă să oferi bani sau lucruri materiale, dar eu cred că nu e doar despre asta, ci e mult mai mult despre a dărui sentimente, a empatiza, a ajuta cu o vorbă bună, a fi alături de cei care chiar au nevoie.

Cand ai făcut prima fapta bună de care îți amintești? 

Cred că eram în clasa a 3-a. Am făcut primele 4 clase în mediul rural (dar se făcea școală bună) și învățam simultan, clasa 1 cu 3 și 2 cu 4, deoarece nu eram suficienți copii. Într-o zi am avut un teatru de păpuși care costa 50.000 lei vechi (5 RON) și era un singur copil care nu avea bani să participe, așa că am organizat o mică strângere de fonduri și l-am ajutat să fie și el prezent. La prima ședință, învățătorul a zis că a primit o lecție și că el era cel care trebuia să facă asta.

Te-ai simțit sprijinit de cei din jur? 

Da, prin starea de spirit pe care am emanat-o când a fost vorba de astfel de acțiuni, am atras susținerea lor. Din fericire, oamenii din jurul meu sunt încă frumoși.

Lucrezi în sistemul penitenciar, un mediu destul de dur. Ce ai învățat despre oameni în tot timpul acesta? 

Pff, aici avem mult mai mult de discutat: în primul rând, am învățat că, în funcție de nevoi, oamenii nu sunt doar bipolari, ci multipolari. Apoi, am învățat să nu mai etichetez și să nu mai stigmatizez pentru că sunt atâtea circumstanțe, trăiri, evenimente în care firul dintre legal și ilegal e atât de subțire, încât recomand tuturor să fie mult mai precauți când pun etichete asupra oamenilor din jur. Poate pentru ceilalți pare banal și de neimaginat, dar sunt oameni închiși care, atunci când le spui „mulțumesc”, „bravo!” sau orice altceva de acest gen, li se umezesc ochii. Am surpriza să aflu că este pentru prima dată în 30-40 de ani când li se spun aceste cuvinte.

Spuneai că ai credința că poți schimba oamenii. Ce te inspiră? 

Nu aș vrea o schimbare majoră, în fond aș vrea doar o revenire la ceea ce am fost, la simplitate, la a trăi clipa, la a te bucura de lucruri simple. Îmi place să călătoresc mult prin zonele unde tehnologia încă nu a afectat tradițiile (nu că aș fi contra dezvoltării și a tehnologiei, din contră). Mă inspiră să văd oameni care încă sunt fericiți că merg duminica la biserică, oameni care se bucură de o sărbătoare, care nu caută averi și care sunt mulțumiți sa fie sănătoși, mulțumiți că au reușit să audă și anul acesta cucul cântând, că nu le-a plouat fânul, că vin ploile și alte astfel de lucruri care arată bucuria pentru lucrurile simple și naturale. Ei chiar mă motivează și mă inspiră.

Cum te-a apropiat sportul de cauzele sociale, cum ți-ai dat seama că poți folosi pasiunea pentru sport în a-i ajuta pe ceilalți?

Am făcut fotbal 13 ani și, fiind un sport de echipă, totul se reduce la cele 90 de minute de meci, unde toți suntem egali, unde nu funcționăm unul fără altul și unde toți suntem la fel de importanți. Mi-au fost colegi în cei 13 ani și copii veniți din medii defavorizate, ostile și care aici se descătușau pentru că era singura lor cale de a evada din cotidian. Pentru 90 de minute visau liber la orice, erau alți oameni, iar ca să vezi asta trebuie să fi făcut sport, orice sport.  E veche vorba că sportul clădește oameni și modelează caractere.

De ce ai ales să ajuți copiii cu autism și nu altă cauză? 

Sunt tată a doi copii și îmi imaginez cât de grea e situația lor, iar acesta era unul dintre proiectele 100k walk de pe atunci. În general, încerc să ajut orice cauză. Atunci a fost asta, anul acesta a fost pentru bolnavii de cancer. În fond, nu contează cauza, important e să putem ajuta.

Cum a fost experiența de fundraising, te-au susținut cei din jur? Cum te-ai simțit când ai văzut că te apropii de target?

A fost ceva nou și pentru mine, dar repet, oamenii din jurul meu sunt încă frumoși. Cert este că nu prea am stat pe gânduri când am auzit, ci am încercat să explic cât mai multor oameni din jur despre ce e vorba.  M-au ascultat, au înțeles, iar la final cel mai surprins am rămas chiar eu, pentru că nu mă așteptam să strângem atât de mult. Am fixat un target mai mare pentru că atunci când obiectivele sunt mărețe și motivația crește. 

Ai vrea ca cei doi băieței ai tăi să te moștenească și să fie generoși? Încerci să le transmiți asta încă de pe acum?

Sunt sigur că așa o să fie, am fost crescuți de generații în acest spirit.  O să le insuflăm ideea că dar din dar se face Rai, însă o să îi las pe ei să aleagă. Dar eu, ca om care a făcut facultatea de silvicultură, știu un lucru clar: așchia nu sare departe de trunchi. 

Gabriel este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor.

Vezi cum poți susține o cauză socială strângând fonduri prin Galantom mai jos: