Portret de Galantom – Liana Alexandru: „Orice om e bun în adâncimea lui, iar generozitatea e un semn că ai ajuns la tine.”

....

Liana Alexandru și-a construit viața în jurul poveștilor. Le caută în toate locurile în care ajunge și în toți oamenii pe care îi întâlnește. Le-a studiat îndeaproape la Facultatea de Litere a Universității din București și, un pic mai târziu, le-a croșetat și împărtășit oamenilor din postura de jurnalist. De curând a scris și o carte pentru copii, inspirată de fiica ei.

Când nu așterne cuvinte pe foaie, Liana se implică în strângeri de fonduri pentru cauze sociale pe care le simte aproape de inima sa. A împărtășit cu noi faptul că a avut o copilărie modestă, cu lipsuri, care a făcut-o să înțeleagă adevărata valoare a generozității. Astfel, în 2020 și-a dăruit ziua de naștere pe platforma Galantom pentru a contribui la lupta împotriva violenței domestice în România, reușind să strângă 5,120 de lei pentru Asociația Zi de Bine.

Ce te motivează să fii generoasă?

Nevoia de a repara ce mi-a lipsit sau de a da mai departe ce mi-a folosit. Întotdeauna e o cauză în care cred, că vorbim despre cauze legate de copii sau de femei ori familii vulnerabile, mă implic ori de câte ori simt că mica mea contribuție împreună cu altele poate schimba ceva.

A existat o persoană anume care te-a inspirat?

Bunicii mei, pe de o parte. Aveau o casă mare cu mulți copii și orice trebuia împărțit la toți. Erau săraci, mi-am dat seama adult fiind, dar ei nu-și puneau problema că n-au, felul în care se uitau ei la lucruri era că din puțin cât aveau trebuia să ajungă la fiecare copil. Pe de altă parte, eu m-am născut în comunism într-o perioadă a lipsurilor crunte și mi-aduc aminte că orice lucru primeai, că erau haine de pomană, că erau dulciuri o dată pe an de Crăciun, că erau jucării pe care ți le doreai cu lunile și poate le primeai la aniversare, bucuria de a avea câte ceva pe sărăcia aia era atât de mare, încât nu se poate să nu fi lăsat urme. Acum, mă bucur dacă am și pot să fac un bine.

Ce te-a făcut să rezonezi cu cauza aleasă?

Eu am donat pentru protecția femeilor agresate. Nu doar pentru că agresiunile asupra mamelor și copiilor mi se par cele mai îngrozitoare forme de abuz, ci și pentru că în România sunt enorm de multe cazuri, iar femeile sunt descurajate să depună plângere ori, dacă o fac, sunt puține mijloacele concrete de protecție. Orice semnal de încurajare dat femeilor pentru a reclama și orice sprijin pentru a le proteja sunt pași importanți în lupta împotriva violenței domestice.

Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată pe parcurs și ce te-a motivat să nu renunți? Dar cea mai mare bucurie?

Cea mai mare provocare a fost să ating ținta propusă, prin urmare și cea mai mare bucurie când s-a împlinit. Iar pentru asta am scris câteva povești personale, astfel încât oamenii să vibreze la ceva care-mi aparținea. Cu alte cuvinte, să le dăruiesc eu însămi ceva intim pentru ca ei să se deschidă cauzei. De altfel, e simplu să generezi o pagină, să subscrii unei cauze de care ești atașat și să colectezi donații, în cazul în care a-ți celebra aniversarea astfel ți se pare un dar în sine.

Cum ai convinge o persoană să înceapă să se implice în strângerea de fonduri pentru o cauză prin Galantom?

Să întinzi o mână de ajutor, să pui umărul acolo unde e nevoie de tine sau să-ți dedici o parte din timp ca să te implici într-un proiect voluntar este, cred eu, un gest de noblețe. Iar Galantom e o platformă simplu de instrumentat în strângerea de donații, sigură și necesară într-o lume de fake-uri în care riscul de a te îndrepta spre false fonduri e mare în mediul online.

De ce consideri că este important să fim generoși?

Ca să fim noi înșine. Orice om e bun în adâncimea lui, iar generozitatea e un semn că ai ajuns la tine.


Află cum poți susține o cauză socială prin instrumentele platformei Galantom:

Dăruiește ziua ta

Ce-ai spune dacă anul acesta ți-ai dărui ziua de naștere unei cauze în care crezi? Deschide o pagină de strângere de fonduri pe platformă și roagă-ți familia, prietenii și cunoscuții să schimbe cadourile cu donații pentru cauza aleasă de tine. 

De ziua ta, toată atenția celor dragi este canalizată către tine. Cum ar fi să o redirecționezi către o cauză socială care are nevoie de tine? 

Provocări sportive

Dacă ești o persoană activă, poți să deschizi o pagină de strâns fonduri pe platforma Galantom și să dăruiești participarea ta la evenimentele sportive pentru cauzele care au nevoie de ajutorul tău și care sunt urcate pe platformă.

De asemenea, poți porni o provocare sportivă individuală.

Dar Galantom

Dăruiește-ți nunta, botezul, Crăciunul, Paștele, 8 Martie sau altă zi specială din viața ta unei cauze. Indiferent de ocazia specială aleasă, gestul tău va avea un impact pozitiv și potențial de a schimba în bine viața unor oameni.

Dăruiește cu rost și fii un model de generozitate pentru ceilalți.


Avem nevoie de oameni generoși și implicați și, dacă ai ajuns până aici, suntem siguri că ești de-al nostru. Te așteptăm pe platforma Galantom să faci fapte bune și să fii o sursă reală de inspirație pentru ceilalți.

Sustine Galantom

Platforma Galantom împlinește 10 ani!

În acești ani, am sprijinit aproape 500 de organizații non-profit, 1665 de proiecte și am facilitat 210.500 de donații.

Ajută-ne să facem și următorii 10 ani despre generozitate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.